dentist
logo image
dentist

Molarii de minte. Dureri si probleme de eruptie


Ultima Actualizare: 2.09.2023

Autor: Dr. George Ghidrai  

Durerea dentara poate avea mai multe cauze : carii adanci, infectii pulpare, traumatisme dentare, abcese si altele. Daca mai aveti molarii de minte (chiar daca nu au erupt inca), s-ar putea ca durerea sa fie cauzata de problemele de eruptie ale acestora.

Indiferent de cauza, este indicat sa apelati la medicul stomatolog ori de cate ori simtiti dureri persistente sau disconfort.

De ce creeaza molarii de minte atatea probleme?

In mod normal, o persoana adulta are 32 de dinti. Molarii de minte sau molarii trei sunt cei mai posteriori (cei mai din spate) dinti si, totodata, sunt ultimii dinti care erup. Molarii de minte erup intre 17 si 25 de ani, dar de mult ori acestia apar chiar mai tarziu.

Exista patru molari de minte : doi superiori (drept si stang) si doi inferiori.

molarii de minte

In prezent, multe persoane au maxilarele prea mici pentru a acomoda toti cei 32 de dinti (acest fenomen este de fapt o evolutie care s-a produs de-a lungul mai multor decenii). In consecinta, daca toti ceilalti dinti sunt prezenti pe arcada, s-ar putea sa nu mai ramana suficient spatiu pentru molarii de minte.

molar de minte inclus

De multe ori, molarii de minte nu erup drept, aparand pe arcade in pozitii nefiresti. Din cauza lipsei de spatiu, molarii de minte pot impinge dintii din fata lor provocand inghesuiri ale dintilor anteriori.


Molarii de minte vor crea intotdeauna probleme?

Daca exista suficient spatiu pe arcada, molarii de minte pot erupe in pozitia lor normala si nu vor crea mai multe probleme decat ceilalti dinti. Chiar daca in momentul eruptiei pot aparea dureri sau disconfort, acestea vor disparea odata ce molarul de minte va ajunge pe arcada.


Cand si de ce apare durerea la nivelul molarilor de minte?

Uneori, eruptia molarilor de minte poate fi extrem de dureroasa. Daca doar o parte din dinte a aparut in cavitatea bucala iar restul este inca acoperit de gingie, aceasta se poate inflama si pot aparea dureri acute si/sau disconfort la atingere.

eruptia molarului de minte

Resturi alimentare si bacterii se vor colecta sub gingie, fiind foarte dificil de indepartat. Acestea pot agrava situatia, producand infectii purulente ale gingiei. Afectiunea poarta numele de pericoronarita.


Simptome si semne

Durerile sunt resimtite in partea posterioara a cavitatii bucale, in spatele ultimilor molari. Uneori, pacientii pot observa ca o parte din molarul de minte a aparut in cavitatea bucala.

De obicei, zona este inflamata, de culoare rosie si extrem de dureroasa la atingere. Pentru unii pacienti durerea este constanta, in timp ce altii pot resimti dureri si disconfort doar in timpul masticatiei. Pot exista dificultati in deschiderea gurii.


Ce pot sa fac?

  • Clatiti cu apa calduta in care puteti adauga putina sare. Aceasta va reduce inflamatia si va alina durerea in jurul molarului afectat. Clatiti de mai multe ori pe zi incercand sa conduceti solutia in zonele din spate ale cavitatii bucale.

  • Puteti clati si cu o solutie care contine clorhexidina, pentru a reduce inflamatia.

  • Puteti apela si la niste calmante : algocalmin, paracetamol, aspirina etc. (atentie la alergii, in special la algocalmin).

Aceste masuri vor reduce temporar durerea si inflamatia. Urmatorul pas este sa consultati medicul stomatolog cat de repede puteti.


Care sunt optiunile de tratament?

Medicul stomatolog va efectua spalaturi cu solutii antiseptice in jurul molarului afectat ; este posibil sa va prescrie si un tratament cu antibiotice. Radiografiile sunt necesare pentru a evalua pozitia molarului de minte si pentru a stabili daca exista suficient spatiu pe arcada.

Daca exista suficient spatiu si pozitia dintelui este una normala, durerile si disconfortul ar trebui sa dispara odata ce molarul a erupt in cavitatea bucala.

Daca in urma consultatiei s-a stabilit ca molarul de minte nu va putea erupe, majoritatea medicilor va vor indica extractia acestuia. De obicei, extractia molarilor de minte inclusi sau semi-inclusi se realizeaza de catre chirurgul maxilo-facial.



Ultimele articole

Cele mai Bune 6 Metode de Albire a Dintilor Acasa Comparate

Exploreaza si compara cele mai folosite produse de albire a dintilor la domiciliu pentru a decide cu incredere care sunt cele mai bune pentru tine ...mai multe

10 Metode Eficiente pentru a Opri Retractia Gingivala

De la solutii la domiciliu pana la ingrijire dentara tintita, descopera 10 metode aplicabile pentru a tine sub control retractia gingivala ...mai multe

Care este pretul Coroanelor Dentare in 2024?

Am analizat pretul fiecarui tip de coroana dentara printr-un studiu in care am inclus 50 de clinici si cabinete stomatologice din toata tara ...mai multe