Lucrari dentare fixe. Accidente si complicatii
De ce apar accidentele si complicatiile ?
Chiar daca s-au urmat pas cu pas toate indicatiile medicului stomatolog, aparitia accidentelor sau a complicatiilor nu este exclusa . Acest lucru nu trebuie sa va mire.
Pana la urma, orice lucru fabricat de mana omului este supus imperfectiunii, cu atat mai mult ceva care este folosit atat de des precum o lucrare dentara. Chiar daca s-au facut progrese tehnice imense si s-a imbunatatit cu mult calitatea materialelor din care se confectioneaza lucrarile dentare, accidentele si complicatiile exista si este bine sa fim constienti de acest lucru.
Exista accidente minore care se rezolva intr-o singura sedinta, altele cer un efort mai mare pentru a fi rezolvate. In sfarsit, exista si cazuri care cer refacerea lucrarilor dentare sau chiar schimbarea planului de tratament. De obicei, momentul aparitiei accidentelor nu are legatura cu gravitatea lor.
E-book or Paperback
The 6 Best At-Home Teeth Whitening Products in 2024
Explore and compare the most effective at-home teeth whitening products to confidently decide which ones are best for your needs.
E-book just $3.
Dezlipirea lucrarilor dentare
Este un accident minor si usor de rezolvat daca atat lucrarea cat si dintele sunt integre. De asemenea, dintele sau dintii care sustin lucrarea protetica trebuie sa fie sanatosi sau, in cel mai rau caz, sa se poata trata adecvat.
Este important ca pacientul sa se prezinte la medic imediat ce simte ca lucrarea incepe sa se miste. In caz contrar, lucrarea se poate fractura sau ciobi, deoarece, o lucrare dentara mobila ( in special daca este din ceramica ) este foarte putin rezistenta la fortele masticatorii.
De asemenea, dintii situati sub lucrare, pot dezvolta, progresiv, diverse complicatii. O lucrare dentaraIn acest capitol ne referim doar la lucrarile dentare fixe, cimentate definitiv pe dintii stalpi. Cand spunem lucrare mobila, ne referim la descimentarea ei de pe dintii stalpi. mobila implica resorbtia cimentului de lipire din jurul unora sau mai multor dinti stalpi, si, implicit, patrunderea microbilor la acest nivel cu posibilitatea dezvoltarii de diverse infectii dentare.
Daca se constata integritatea lucrarii, dintii slefuiti nu au dezvoltat complicatii si stabilitatea restaurarii continua sa fie buna, se trece la cimentarea definitiva a coroanei sau puntii dentare. Prognosticul este bun.
Aparitia durerilor la nivelul dintilor de sub lucrarea dentara
Este o problema relativ complicata. Durerile sunt de mai multe feluri, pot fi percepute in mod diferit de catre pacienti, pot iradia dintr-un loc in altul si pot aparea in diferite momente dupa lipirea definitiva a lucrarii.
Cand trebuie sa ne ingrijoreze o durere acuta sub o lucrare dentara ?
Cand durerea creste in intensitate odata cu trecerea timpului.
Cand durerea apare spontan, in special noaptea, neprovocata de vreun stimul ( alimente calde, reci, muscat pe dinte etc ) dar creste in intensitate la aparitia acestor stimuli.
Cand durerea apare dupa ce a trecut un timp de la cimentarea definitiva a lucrarii.
Cand dintii vecini lucrarii nu sunt afectati sau, cel mult, au afectiuni minore care nu ar justifica dureri de o asemenea intensitate. Acest aspect se poate descoperi doar dupa examinarea stomatologica.
Daca toti acesti factori sunt indepliniti, de cele mai multe ori a aparut o complicatie la nivelul unuia din dintii de sub lucrarea protetica.
Poate fi vorba fie de o afectiune la nivelul pulpei dintelui fie de o afectiune la nivelul tesutului de sub dinte numit parodontiul apical. Tratamentul acestora tine de ramura stomatologiei numita endodontie.
De multe ori se intampla sa apara dureri cu caracteristicile descrise mai sus, dar acestea sa iradieze de la un dinte invecinat care a dezvoltat complicatii. Si aceste aspecte se pot lamuri doar in urma unui examen stomatologic minutios.
In cazul puntilor dentare intinse care au multi dinti stalpi ( de exemplu puntea totala ), se pune problema stabilirii dintelui care a dezvoltat complicatiile. De obicei, asemenea situatii necesita efectuarea mai multor examene complementare.
In afara acestor dureri spontane de intensitate relativ mare, la nivelul lucrarilor dentare pot aparea si alte tipuri de dureri:
- dureri ale gingiei din jurul dintilor stalpi
- dureri "sacaitoare" la cald sau la rece
- dureri sau disconfort la masticatie
- dureri sau disconfort la nivelul muschilor masticatori sau la nivelul articulatiei
- dureri la nivelul gingiei de sub corpul de punte
- alte feluri de dureri descrise diferit in functie de pacient
Uneori aceste dureri trec cu timpul. In oricare din situatii este indicata contactarea medicul stomatolog.
Care este tratamentul ?
Tratamentul adecvat este stabilit de medicul stomatolog dupa efectuarea examenul obiectiv si a examenului radiologic. In functie de tipul complicatiilor si situatia clinica acesta poate varia.
Daca lucrarea a fost cimentata provizoriu, problema se simplifica. Se indeparteaza lucrarea, se efectueaza tratamentul endodontic corect al dintilor cu probleme, dupa care lucrarea dentara va fi cimentata definitiv pe dintii stalpi.
In situatia unor lucrari vechi sau care au deja probleme de ordin estetic sau tehnic si care oricum ar trebui inlocuite, din nou problema este usurata. Dupa efectuarea tratamentelor endodontice si extractia dintilor care nu mai pot fi salvati, se stabileste, dupa caz, un nou plan protetic.
-
Probleme mai complicate apar cand e vorba de lucrari dentare ( mai ales daca sunt si intinse ) noi sau relativ noi care dezvolta complicatii pulpare dupa ce au fost cimentate definitiv.
Aici, problema indepartarii intacte a lucrarii dentare este una foarte complicata. De asemenea, refacerea unei lucrari care corespunde din toate punctele de vedere -- mai ales daca are si multe elemente -- ar putea constitui si o problema din punct de vedere financiar.
Ca o solutie de compromis, se poate alege varianta perforarii coroanelor dentare la nivelul dintilor care au dezvoltat complicatii, apoi tratamentul endodontic al acestora se va face prin aceste orificii.
La final, aceste orificii se vor obtura cu materiale compozite. Chiar daca nu este o solutie ideala, de multe ori se prefera aceasta varianta in detrimentul sectionarii si refacerii integrale a lucrarilor.
In sfarsit, exista situatii in care dintii care au dezvoltat complicatii nu mai pot fi tratati, impunandu-se extractia acestora. Aceste cazuri implica indepartarea definitiva a lucrarii si, dupa efectuarea extractiilor necesare, elaborarea unui nou plan de tratament.
Dezlipirea fatetelor de acrilat sau compozit
Se intampla destul de des datorita faptului ca, atat acrilatul cat si compozitul, au o legatura mecanica, relativ slaba cu scheletul metalic. Fatetele se pot dezlipi in totalitate sau se pot fractura.
dezlipirea fatetei de acrilat
Ce se poate face ?
-
Relipirea in cabinetul stomatologic a fatetelor
Este o varianta relativ buna chiar daca legatura dintre metal si acrilat sau compozit va fi mai putin rezistenta decat cea creata in laboratorul dentar. Pentru lipire, se folosesc materiale compozite de culoarea fatetelor. Este obligatoriu ca acestea sa fie integre.
-
Refacerea lucrarii dentare
Uneori, din diverse motive, fatetele fizionomice nu mai pot fi relipite ( s-a pierdut retentia scheletului metalic, fateta s-a fracturat in mai multe bucati, fateta s-a pierdut etc). In acest caz este necesara refacerea lucrarii. Preferabil, se va opta pentru o restaurare superioara calitativ.
-
Confectionarea unei fatete din compozit la cabinet
Daca pacientul nu isi permite pe moment sa-si refaca lucrarea, mai exista o varianta de compromis: se poate confectiona o fateta din compozit la cabinetul stomatologic -- este vorba despre compozitul folosit pentru obturatiile foto-polimerizabile. Varianta se indica provizoriu si are doar rol fizionomic, pana cand pacientul va putea sa-si refaca lucrarea protetica.
Fracturarea ceramicii
Fracturarea sau "ciobirea" lucrarilor de ceramica este un accident care are de obicei ca si cauza "muscarea" pe un aliment dur.
ceramica fracturata
Fractura nu se va produce la nivelul legaturii dintre metal si ceramica care este extrem de puternica. Fracturile se produc in masa ceramica.
Tratament
Tratamentul depinde de gradul fracturii.
-
Reconstituirea cu materiale specifice
Daca s-a produs o "ciobire" redusa ca intindere, exista materiale speciale care pot inlocui ceramica dentara fracturata. Aceste materiale sunt aplicate la cabinetul stomatologic.
Practic, este vorba de o trusa "ceramic repair", care contine materiale compozite de diverse nuante, alaturi de geluri si lacuri speciale care ajuta la cresterea puterii legaturii dintre ceramica fracturata si materialele de refacere.
Chiar daca nu se compara cu legatura realizata in cuptoarele de ardere, in unele situatii, metoda poate fi folosita cu succes.
-
Refacerea lucrarii
Daca fractura este mare si s-a pierdut o cantitate insemnata de ceramica, cea mai buna solutie este refacerea lucrarii. In functie de numarul de dinti sanatosi ramasi in cavitatea bucala, se poate elabora, eventual, un alt plan de tratament.
Retractia gingivala
Poate aparea din cauza inflamatiei gingiei, in cazul unui periaj dentar necorespunzator. Se va produce o retragere a gingiei de la nivelul dintilor sau a coroanelor dentare. Gradul retractiei este variabil.
Dupa mai multi ani, chiar daca igiena bucala este buna, retractia gingivala este considerata un proces normal, fiziologic. In situatia unei lucrari dentare cu o vechime de peste 10 ani, la care se observa ca gingia s-a retras de la nivelul coroanelor dentare, se poate considera inlocuirea restaurarii .
Retractia gingiei poate duce la aparitia unei dungi de culoare inchisa datorata suportului metalic ce devine vizibil odata cu retractia.
retractie gingivala si aparitia unei dungi inchise