Pivotul dentar. Definitie, rol, indicatii
Pivotul dentar este un dispozitiv protetic care are ca scop refacerea dintilor fracturati sau cariati, care ulterior va fi acoperit de o coroana dentara. Pivotul dentar are mai multe denumiri pe care le veti intalni :
- Dispozitiv corono-radicular ( DCR )
- Dispozitiv radicular
- Stift dentar sau radicular
- Popular se mai numeste "dinte cu cui"
Din ce este alcatuit un pivot dentar ?
-
Partea radiculara
Este reprezentata de un pivot radicular care se fixeaza in canalul radicular corect tratat endodontic al dintelui respectiv. Exista dispozitive cu unul sau mai multi pivoti radiculari.
Pivotul are o lungime maxima de trei sferturi din lungimea totala a canalului radicular, iar ca grosime, este dependent de grosimea radacinii dintelui respectiv.
-
Partea coronara
Este in continuarea partii radiculare, dispozitivul fiind intotdeauna turnat dintr-o singura bucata. Are forma si marimea unui dinte gata slefuit, intrand astfel in categoria bonturilor artificiale.
In functie de pozitia dintelui respectiv si situatia din cavitatea bucala a pacientului, partea coronara difera ca forma si marime.

pivot dentar cu 2 pivoti radiculari
Rolul pivotului dentar
-
Inlocuirea partii coronare a unui dinte fracturat sau distrus
Daca partea coronara a unui dinte lipseste din cavitatea bucala dar radacina lui este inca suficient de rezistenta, este nevoie de confectionarea unui pivot dentar care sa sustina viitoarea lucrare protetica. Coroana unui dinte se poate distruge din mai multe cauze :
- Datorita progresiei cariilor dentare.
- Din cauza unei fracturi accidentale a dintelui
- Ca urmare a unei fisuri dentare netratate
-
Inlocuirea tesuturilor dentare distruse a unui dinte cariat
Chiar daca coroana dintelui nu este complet distrusa, exista situatii cand, datorita unei carii avansate, dintele ramane cu pereti subtiri si putini rezistenti.
Pivotul dentar va avea rolul de a inlocui tesuturile dentare distruse si, prin aceasta, stabilitatea lucrarii protetice ce va fi realizata peste el va creste.
Indicatiile pivotului dentar
-
Fractura coroanei unui dinte
Dintii care au coroana total fracturata dar radacina este suficient de rezistenta pentru a sustine un pivot radicular.
Dupa cum am amintit, fractura coroanei se poate produce fie datorita progresiei unei carii dentare, fie datorita unui accident sau a unei fisuri.
fractura dentara accidentala
fractura coroanei datorita progresiei cariei dentare
-
Distructia avansata a coroanei unui dinte
Apare mai ales datorita progresiei unei carii netratate care va distruge in timp tesuturile dentare, dintii ramanand cu pereti subtiri si putini rezistenti.
distructia avansata a coroanei unui premolar inferior
!!! In toate situatiile, inainte de realizarea pivotului dentar, dintele trebuie tratat endodontic si obturat pe canal.
Cand nu se poate confectiona un pivot dentar ?
Cand dintele nu este tratat endodontic sau are tratamente de canal si obturatii radiculare incorecte sau care au dezvoltat complicatii. Pivotul se poate realiza doar dupa un tratament sau retratament endodontic corect.
-
Cand dintele a dezvoltat complicatii ce nu mai pot fi tratate.
dinte cu granulom apical.
pivotul se poate efectua dupa tratamentul endodonticdinte distrus cu infectie apicala extinsa ce nu mai poate fi tratat
Cand dintele este mobil. Se poate accepta o usoara mobilitate daca in urma examenului radiologic se constata ca osul din jurul dintelui nu este resorbit.
Cand dintele este fracturat sau rupt pana sub nivelul gingiei. In acest caz, radacina ramasa ar fi prea slaba pentru a putea sustine pivotul.